Activitatea în social media la granița dintre plictiseală, egocentrism și stimă de sine scăzută

Activitatea în social media la granița dintre plictiseală, egocentrism și stimă de sine scăzută

Ca om de marketing și PR de multe ori clienții mei ajung să mă întrebe ce e bine și cât e bine să posteze în online. De foarte multe ori i-am încurajat, inclusiv pe paginile afacerii, să surprindă anumite momente care să-i aducă mai aproape de clienții lor și să le arate că sunt umani. O poză cu o carte ce le-a schimbat modul de gândire, o fotografie cu un moment de peste zi care le-a adus o energie pozitivă și tot așa. Momente care să conteze și să inspire.

Mi-am dat seama că de multe ori această încurajare duce omul într-o direcție deloc potrivită. Din reținerea de a posta în online se ajunge la nevoia de a posta în online. O nevoie de aia, cum e mâncatul sau băutul de apă. Aș îndrăzni să spun că am ajuns în punctul în care am reuși să trăim fără apă și mâncare o zi întreagă dar nu reușim să trăim fără a posta o zi întreagă pe Facebook/Instagram și aici nu mă refer la postări de calitate. 🙂

Ne documentăm viața, trăirile, oamenii din jur și le postăm pe toate în social media. Căutam validarea noastră, a familiei și a propriei fericiri în online. Și dacă nu ne validează nimeni, ce facem?

M-am surprins inclusiv pe mine trăind momente superbe în offline și scormodind după telefon prin geantă pentru a le imortaliza și evident pentru a le publica în online. Atunci mi-am dat seama că din cele 5 degete de la mână, 3 erau îndreptate spre mine când venea vorba de felul în care îi privesc pe cei care o ard pe fericire non-stop, în online.

În acel moment am început să îmi servesc „detox de social media” cât de des am putut. Mi-am scos toate notificările de la orice înseamnă online și treptat, ca un alcoolic anonim, mi-am redus timpul consumat în social media și numărul de postări. Evident, mai este loc de unde reduce tot ce înseamnă social media. De multe ori, în weekend-uri, telefonul meu stă pe mod avion și laptopul stă închis. Mi-am dat seama că astfel de momente sunt foarte benefice pentru mine. 🙂

La un moment dat cineva de prin listă mi-a și zis că „n-am viață socială” și că profilul meu e doar despre profesional. Am râs și nu m-am putut abține să nu-i dau replica: „dacă nu postez în online asta nu înseamnă că nu trăiesc în offline”. Atunci am înțeles că dincolo de like-uri, comentarii și aprecieri, lumea stă pe Facebook ca să judece, să compare și să crească în proprii ochi comparându-se cu alții.

Stăm pe budă și uităm de noi în timp ce dăm scroll și like pe Facebook. Am trăit-o și eu, mi-au spus-o și alții. Uităm de noi pe budă „trăind” pe Facebook. Ne ridicăm de acolo amorțiți și vai de noi. De râsu-plânsu. Apoi ne plângem că n-avem timp să citim o carte, să vorbim cu un prieten, să ne oferim nouă un pic de timp și să ne întrebăm de sănătate fizică, emoțională sau chiar mentală. Avem nevoie de o distracție de la a simți viața așa cum e ea, cu bune și cu lecțiile care o fac mai bună.

Căutăm să menținem o imagine în online din care să ne luăm un sentiment de valoare/importanță. Postăm doar ce e demn, mișto și vesel iar alea mai negative le băgăm sub preș. De parcă viața ar fi doar roz și atât. Am fost și eu acolo și m-am întrebat ce se ascunde în spatele acestui comportament?!

Pe scurt: stimă de sine scăzută, depresie și uneori anxietate. Ce ne face online-ul? Ne lasă falsa impresie că ne acoperim nevoia de admirație și valorizare, în timp ce, subtil, ne orientează spre egocentrism. 🙂

Potrivit unui studiu, realizat în 2012, de către doi psihologi, „Sunt prietenii apropiați dușmanul? Rețelele sociale online, stima de sine și autocontrol”, site-uri precum Facebook sau Instagram pot crește stima de sine. Oamenii tind să prezinte celorlalți o perspectivă socială pozitivă. La rândul său, acest lucru oferă indivizilor o creștere a stimei de sine, dar o scădere a autocontrolului. Totul se leagă de ideea de a păstra aparențele și de a „picta” o imagine pentru cei din listele de prieteni și nu numai. Persoanele pot alege informațiile pe care le postează și păstrarea unei anumite identități în online pentru a crește respectul de sine, dar în același timp acestea pot masca adevărata lor personalitate. Pentru un narcisist, acest lucru se bazează pe nevoia de a fi admirat. Cu cât este mai aprecieată o postare, cu atât acest tip de comportament este alimentat. Pentru cei anxioși, interacțiunile online se pot traduce în interacțiunile din viața reală și pot alimenta senzația de anxietate prin faptul că oamenii apreciază sau nu postările pe care le fac.

Plecând de la experiența personală, alimentarea respectului și a propriei valori prin online este o metodă foarte superficială și deloc sustenabilă pe termen lung. Îndrăznesc să cataloghez acest comportament la dependețe. Am să te invit să citești următorul paragraf:

După o vreme, creierul ajunge să fie convins că „postările în social media” dau răspunsul la toate aspectele vieții. Vrei să dai o petrecere? Postează pe Facebook. Te simți trist? Postează pe Facebook. Vrei să ieși în oraș cu un prieten? Postează pe Facebook. Te simți stresat, plictisit, relaxat, tensionat, furios, puternic, obosit, ofensat sau plin de energie? Postează pe Facebook.

În paragraful de mai sus mi-am permis să înlocuiesc „droguri” și „ia droguri” cu „postările în social media” și „postează pe Facebook”. Pentru mine e destul de clar totul, acum depinde de fiecare cât vrea să accepte sau nu. Ca să tratezi o dependență, prima dată trebuie să o conștientizezi și să o accepți că există. 🙂

Falsa senzație că Facebook ne crește stima de sine

La capitolul stimă de sine și valorizare nu mi-aș da mai mult de 5 din 10. Am ronțăit și ronțăi cărți și articole pe aceste teme poate, poate mă prind și eu cum se ajunge la o stimă de sine sănătoasă, mare și frumoasă.

Definiția stimei de sine spune cam așa: modul în care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoționale, cognitive, sociale și spirituale. E despre cum ne vedem noi pe noi, nu despre cum ne văd cei din jur. Și atunci vine întrebarea, retorică, de ce căutăm pe Facebook ceea ce se află în noi?!

Am să răspund tot eu! Pentru că de multe ori aceasta e varianta mai simplă. 🙂 În online postăm doar ce e demn de noi. Nici eu nu postez o fotografie în care mi se pare că am ieșit rău. Dar asta e clar percepția mea despre mine. E felul în care eu mă raportez la mine. E felul în care eu mă văd pe mine. Și nu mă văd de fiecare dată cu ochi buni.

În online ascundem acele părți pe care le considerăm negative sau mai puțin frumoase. Nu toți facem asta, dar avem suficiente exemple în jur. Eu mi-am luat-o de la cei care postează doar „fericire în online”. Că-s negativă, că-s depresivă, că-s orice numai nu cu zâmbet fals ca ei. Mulțumesc! Așa arată viața reală! 🙂 Există și buton de unfriend dacă nu mă suportați. Apasăăă-l :))

Tot din cărți am aflat că o stimă de sine sănătoasă se cultivă prin libertatea de a ne accepta fară teamă așa cum suntem. La această libertate se adaugă și faptul că viața e compusă din reușite și eșecuri. Un eșec n-ar trebui să ne afecteze stima de sine. Din păcate, asta scrie în cărți, pentru că fiecare are trecutul său glorios și în funcție de acesta, acționăm sau reacționăm, evident spre binele nostru.

Nu orice bine de moment reprezintă și un bine pe termen lung

Dacă mănânci acum ciocolată e posibil să fii mai bine când zaharul își face treaba. Când efectul acestuia dispare, revii la starea inițială. Acest tip de comportament tratează simptome, cum le zic eu, dar nu tratează și cauza. 🙂

Consider că dependența noastră de online se manifestă în momentul în care fericirea noastră sau valoarea momentelor pe care le trăim, cer expres împărtășirea lor în online, împreună cu validarea lor de către cei care ne urmăresc în like-uri și comentarii. Nu cred că numărul de like-uri te poate face să simți mai intens acel moment și evident n-ar trebui să-ți răpească din bucuria momentului dacă numărul de like-uri nu e atât de mare precum te aștepți. Dacă pui o poză cu familia, o poză de suflet, și primeși 10 like-uri, asta n-ar trebui să schimbe ce crezi și simți tu față de familia ta. Dacă aceeași poză primește 300 de like-uri nu cred că acele like-uri ar trebui să întărească crezul tău despre familie.

Anthony Burrow, un cercetărtor pe partea de resurse umane, a ajuns la concluzia că oamenii care au un sens al vieții bine stabilit și o stimă de sine ridicată pot observa feedback-ul pozitiv sau negativ din online dar acest feedback nu îi face să se simtă mai bine sau mai rău. Ei sunt într-un fel rigizi la exterior pentru că își cunosc foarte bine interiorul, iar confirmările din online nu-i ridică și nici nu-i coboară.

Sentimentul nostru de valoare nu ar trebui să vină din social media

Dacă intrăm în cercul vicios de a posta constant în online diverse pentru a ne umple golurile e posibil să ne facem mai mult rău decât bine. Toți avem momente când picăm. Nu toți conștientizăm, dar asta e altă poveste. Din păcate, ridicarea noastră nu se află în online. În momentele în care picăm avem nevoie să privim și mai atent în interiorul nostru și să găsim ce ne lipsește pentru a ne oferi acel ceva. E ușor de spus și aproape imposibil de făcut.

O spun din experiență, pentru că de foarte multe ori m-am ridicat, pe moment, prin online. Au fost și momente când prin online am picat. În ambele situații, soluția se afla în interiorul meu și nu în exterior. E mai sănătos să vezi o realitate tristă decât să o maschezi cu niște feedback-uri venite de la oameni care de multe ori habar nu au ce e în sufletul tău.

Motivația personală nu cred că vine din online, din numărul de like-uri sau numărul de comentarii la postare. Fericirea nu o simțim mai intens dacă ne spun 100 de prieteni că avem o familie fericită sau că noi părem fericiți. 🙂

Fericirea autentică nu e în online. Momentele acelea care te împlinesc nu sunt în online. Bucuria nu e validată de numărul de aprecieri. Fericirea aduce liniște iar emoțiile, de multe ori exagerate, expuse în online provoacă doar un zgomot obositor, mai ales pentru privitori.

Să-ți urlii fericirea în online e doar un țipăt mut după validare. E suficient să îi privești pe cei cu zâmbetul până la urechi în fiecare postare pentru a înțelege disperarea cu care caută atenție. Dacă i-ai izola pentru câteva ore, departe de online, ai vedea cu adevărat cât de fragilă este fericirea lor.

Pe zi ce trece, cred că Facebook devine locul în care se refugiază omul lipsit de sens, omul care nu vrea să-și simtă tristețea, să-și audă plânsul după viață. E locul în care, în fiecare zi și oră, asemeni unui regizor priceput, omul își virtualizează „viața” pentru a atrage atenție, validare și apreciere. Oare nu se întreabă nimeni de ce din toată paleta de emoții în online avem doar acea bucurie zgomotoasă? Acele zâmbete mecanice lipsite de cutele normale ale chipului? Că dă bine la marketing și PR? Nu critică nimeni fericirea reală. Nu m-am trezit eu acum să ironizez omul din online când m-am folosit chiar eu de aceste trucuri.

E hilar să privești la discrepanța dintre ce expune un om în online și realitatea pe care o trăiește în offline. Nu cred că avem nevoie de spectacular dacă ne dăm timp să prețuim ceea ce contează cu adevărat pentru noi. Și atunci… atunci virtualul o să înceteze să conteze.

Postăm prea mult, trăim prea puțin

De fiecare dată când scot telefonul sau aparatul foto să imortalizez un moment fain pentru mine realizez că pierd din bucuria acelui moment pentru că toată atenția mea se orientează spre dispozitivul minune de captat momente. Ce rost are să răsfoiesc la final de zi prin 100 de fotografii și să-mi spun „vai ce frumos a fost” dacă nu mi-am permis nici măcar 1 minut să trăiesc intensitatea acelui moment? Nu cred că avem nevoie așa disperată de fotografii pentru a ne aminti de momentele frumoase. Mai ales nu cred că avem nevoie disperată de fotografii postate în online (ca să ne amintească Facebook anul viitor ce mișto era anul asta). Avem nevoie să trăim acele momente și apoi să le imortalizăm, în 1 sau 2 fotografii pentru noi, nu pentru online.

Dacă mâine Facebook moare, tehnologia dispare, ipotetic vorbind, tu mai știi ce ai trăit și simțit ieri? Îți mai amintești ce moment te-a făcut să te simți viu?

În ultima perioadă am aplicat în social media regula pe care o aplic și când vine vorba de blog. Postez doar ceea ce cred că aduce plus valoare. O fotografie frumoasă, un articol scris de mine sau unul pe care îl consider de interes, o melodie cântată de mine sau de altcineva și foarte rar fotografii cu mine. Anul acesta mi-am schimbat poza de profil pe Facebook de 2 ori. La început de an și la aniversarea Ligii Studenților Economiști, organizație din care am făcut parte și am simțit nevoia de apartenență la grup, chiar și online. Și suntem la final de iunie 🙂 La capitolul fotografii cu mine cred că am postat maxim 10 în care intră și cele tip selfie cu 2-3 persoane pe lângă mine.

Asta nu înseamnă că în offline nu m-am bucurat de viață sau că în telefon nu am selfie-uri cu mine și cu cei dragi. Am început ușor, ușor să fac diferența dintre jurnalul personal și cel din online. Am inclusiv fotografii ce n-au ajuns niciodată în online dar le am printate și puse în album. Acesta e modul meu de a vedea viața atât personal cât și profesional.

Am avut o perioadă când publicam în online și ce îmi scriau clienții, tot din dorința de a părea „valoroasă”. :)) După un timp mi-am dat seama că acei clienții nu mi-au scris doar mie în privat și povestesc experiența lor cu mine și altora, iar cei care au de ajuns la mine, ajung. Am clienți care nu mi-au scris nimic de bine în privat dar m-au recomandat la alții. Și asta e un mod de apreciere.

Am încetat să mă laud cu binele sau cu lucrurile profi pe care le-am făcut pentru că le consider normale. Să oferi servicii de calitate celor care te aleg e job-ul tău. De ce ar trebui să ne ridicăm statui că ne facem treaba bine? E plăcut să primești recunoaștere, e și mai plăcut să o păstrezi pentru tine. Să arăți la toată lumea că X te apreciază mi se pare un pic nesănătos, mai ales dacă acea apreciere vine în privat, indiferent dacă faci asta ca postare sau doar ca story. De asta review-urile sunt publice! Pentru a fi citite de cei care se ghidează după ele.

Am făcut din social media sensul vieții noastre

Trăim pe Facebook, mâncăm pe Facebook, ne naștem și murim pe Facebook. Prea mult ne străduim să fim perfecți, frumoși, zâmbitori în online doar pentru a masca adevăratele noastre trăiri. Să nu uităm că tot prin social media am învățat să distingem un zâmbet real de unul fals. Prea fugim să ne pozăm cu toți oamenii influenți și să postăm acele fotografii în online, poate-poate ne crește și nouă valoarea. Pentru cine facem toate astea? Pentru noi? Chiar ne simțim mai valoroși dacă primim 10 comentarii, 5 review-uri și 100 de like-uri? Oare toate aceste nu sunt doar pansamente peste rănile pe care nici nu vrem să le acceptăm că le avem?

Uităm că suntem mai mult decât un rol, uităm că suntem mai mult decât o profesie sau un statut. Uităm cine suntem pentru că am încetat să privim în interiorul nostru și ne-am îmbrăcat în hainele de Facebook și Instagram, timp în care sufletul nostru a rămas dezgolit… probabil tot undeva prin online.


Alătură-te și tu celor 4000 de abonați la blog

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

2 thoughts on “Activitatea în social media la granița dintre plictiseală, egocentrism și stimă de sine scăzută”

  1. Ai atins un subiect sensibil si pentru mine, aprecierile clientilor publicate. Nici mie nu-mi da cu plus „lauda” asta. Fain articolul!

    1. Bianca Ionel - Digital Marketing Iasi

      E un subiect sensibil… uneori și pe mine mă ia valul cu online-ul. Te îmbrățișez cu drag.

Lasă un răspuns