Web Analytics
The Phope - uit să și respir atunci când fotografiez
The Phope - uit să și respir atunci când fotografiez interviu fotograf iasi octombrie 2021

The Phope – uit să și respir atunci când fotografiez

Pe Andrei Popa – The Phope, l-am cunoscut în mai 2019, la ședința de follow-up cu bloggerii oficiali ai evenimentului Hangariada. Îmi amintesc și acum, discreția cu care a intrat la sediul celor de la Teo’s Cafe. Știi genul acela de om pe care nu-l simți, însă e acolo, prezent și atent? Fix așa e și Andrei!

Din discuții, am aflat de la Teofil Bozbiciu, că el e unul dintre fotografii oficiali ai evenimentului. N-ai fi zis! Părea un simplu client, venit să își savureze cafeaua. Evident, pasionată de fotografie până la cer și dincolo de el, i-am dat add pe Facebook. De atunci, i-am tot urmărit munca și evoluția. L-am admirat când a fotografiat momente din cadrul Iași Capitala Tineretului, unde ONG-ul din care fac parte, JCI Iași, era prezent în calitate de colaborator, dar și când a devenit parte din echipa lui Smiley.

Îmi doream de foarte mult timp să îi cer un interviu și tot amânam momentul de frica unui refuz. Da, inclusiv eu, după 2 ani de proiect tot îmi e frică să primesc un „nu”. Universul a făcut ca Răzvan Oprea, CEO MoodMag, să îmi spună că a discutat deja cu el și mie mi-a rămas doar de construit interviul și de așteptat răspunsurile.

Ce a ieșit? Un mic spoiler alert! De la primele rândurile mi-am dat seama că o să fie un interviu savuros, autentic, presărat cu glumițe și învățături. Andrei e un OM simplu și frumos, un om care, la fel ca mine, adoptat de Iași, crește în brațele acestui oraș și ne oferă o lecție despre curajul de a îți urma visele.

Aș fi putut să pun ca titlu la acest articol, The Phope – fotograful ieșean din echipa lui Smiley, însă nu mi-am dorit clickbait. Interviurile cu fotografi au fost mereu despre OM și povestea acestuia. Așadar, te invit și pe tine să-l citești.

Abia aștept să-mi spui ce ți-a plăcut, ce te-a inspirat și bineînțeles cu ce lecții rămâi!

Spune-mi câteva cuvinte despre tine și abordarea ta în fotografie. Cum și când a început cariera ta de fotograf?

Hello! Sunt Popa Andrei (The Phope), ex 1,90m, actual 1,89m (aparent 1 cm s-a pierdut undeva pe drum). Originar din sat Frumușelu, comuna Glăvănești, județul Bacău, și de fix 8 ani fiu adoptiv al Iașului, oraș pe care nu îl vizitasem absolut deloc până la începutul facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată în 2013.

De obicei mă deplasez pe jos sau dacă e o distanță mai mare, prefer autobuzul sau tramvaiul, și îmi place să mă gândesc retrospectiv la câte s-au întâmplat de atunci și până acum, și îmi reamintesc că în octombrie 2013 nu mă gândeam nicio secundă că peste ceva vreme voi fi omul care va învăța să gătească, să practice un sport (de bună voie) de la 7 dimineața din care să-i vină numai beneficii, să se înconjoare de oamenii pe care îi considera intangibili la acea vreme și care, ulterior, să-i devină buni prieteni și, nu în ultimul rând, să ajungă să lucreze și să cunoască artiști cu care niciodată nu s-ar fi gândit să interacționeze.

Pe scurt, am numai să-i mulțumesc acestui loc și celor pe care i-am cunoscut aici pentru omul care am devenit și tind să fiu.

Cum am ajuns de la inginerie la fotografie?

Este o piesă arhicunoscută cu versurile „una-i mama la copii, alta-i pofta inimii”, și într-o manieră asemănătoare s-au întâmplat și la mine lucrurile.

Îmi place să cred că ceea ce am ales să fac acum e într-o oarecare măsură și datorită materialului genetic, deoarece bunicu’ Fănică, pe la începutul anilor ’60, a lucrat în Frumușelu ca proiecționist de film, el fiind unul dintre actorii importanți ai entertainment-ului din zonă, ca mai apoi tatăl meu să îi fie mâna dreaptă și chiar să meargă mai departe, și anume să fie și fotograf pentru o bună perioadă de timp.

În anul de grație ’94 am apărut eu, dar ușor, ușor tata a început să migreze către muzică, fotografia rămânând undeva în spate, eu având acces doar ani buni mai târziu la ea când ai mei au achiziționat o cameră compactă (SOAP BAR) care nu mă stârnea în niciun fel, dar asta până în 2013, iarna, când în anul 1 de facultate s-a petrecut declicul în momentul în care un verișor a venit la în vizită cu un DSLR (Canon 1100D) pe care pe atunci îl consideram profesional. În momentul respectiv am zis că vreau și eu așa ceva (asta pentru când urma să am proprii bani din jobul de inginer).

În anul 2 m-am înscris în ASFI și acolo am cunoscut-o pe Zavate Maria, cea care avea, nu una, CI DOUĂ DSLR-uri, iar la unul dintre evenimentele organizate de către ASFI mi-a înmânat și mie una, moment care cimentase ideea pe care o aveam. Din fericire, nu am mai așteptat să câștig primii bani din inginerie, deoarece la câteva luni urma să plec în SUA cu W&T, să mă întâlnesc acolo cu prima dragoste (Canon 6D), iar de acolo restul e istorie și muncă.

Din toate stilurile de fotografie, pe care l-ai ales?

Ca abordare și că stil de fotografiat sunt în zona fotografiei documentare în majoritatea situațiilor. Nu îmi place să intervin prea mult spre deloc în desfășurarea lucrurilor.

Ce înseamna fotografia pentru tine?

De foarte multe ori pățesc să fiu într-o pasă proastă, să nu îmi iasă anumite lucruri și să intru într-o stare ușor posacă. Îmi iau una dintre camere, outfit-ul corespunzător și ies pe afară la pozat diverse, aceasta având un rol terapeutic.

Țin minte că acum 4 ani, stăteam în cămin și eram într-o astfel de stare. Am ieșit seara pe la 10 să fotografiez, și la un moment dat am surprins un cuplu care stătea pe bancă. I-am fotografiat de la distanță, întreaga acțiune schimbându-mi starea, am mers mai apoi să le arăt ce a ieșit și am fost surprins să descopăr că, pe lângă starea mea de bine, am reușit, involuntar, să le fac și celor doi seara mai faină.

Fotografie alb-negru sau color? Care exprima mai mult din perspectiva ta?

În egală măsură. Acum ceva timp eram tentat să spun fotografia black & white, dar acum, îmi dau seama că ambele variante sunt la fel de prețioase. În ambele abordări trebuie ținut cont de anumite elemente cheie pe care începi să le simți și să le observi odată cu experiența.

Există un loc sau un moment de suflet pe care l-ai fotografia la infinit?

Îmi plac foarte mult momentele intime. Fie că sunt oameni, animale, plante sau lucruri, îmi place să stau la pândă și să surprind acel moment, ca un veritabil sniper. Uneori îmi dau seama că în anumite perioade uit să și respir atunci când mă concentrez.

Lumină naturală sau artificială? Cât de important este să cunoști toate sursele de lumină până să îți definitivezi un stil?

Ambele tipuri. E în funcție de rezultatul pe care îl dorești. De exemplu, la portrete prefer lumina naturală, iar la concerte ador să mă folosesc de jocul și de baia de lumini.

La partea de post procesare, ne poți spune ce software folosești?

Aici merg clasic și sigur cu Adobe Lightroom și Adobe Photoshop, asta pe desktop, iar pe telefon folosesc Lightroom Mobile și Snapseed.

Ce consideri că te ajută cel mai mult și te diferențiază de ceilalți fotografi?

Fac pe cât posibil ca încrederea pe care o am în mine să o transmit și celor cu care interacționez și lucrez. Ăsta e unul dintre cele mai importante aspecte pentru mine în viața profesională, cât și în cea personală.

Dacă te-ai întâlni cu Andrei, fotograful aflat la început de drum, ce sfaturi i-ai da?

Dă-i, dă-i, dă-i… HOP!! Accelerează, dă-i, dă-i și ține-o tot așa!” Spre bucuria mea, nu sunt lucruri majore pe care aș fi vrut să le fi făcut și nu mi-au ieșit.

Nu există o rețetă perfectă și un drum sigur cu care poți ajunge la destinație, și consider că intuiția și alegerile pe care le-am făcut până acum au fost cele mai benefice pentru punctul în care sunt acum.

Ce înseamnă pentru tine o fotografie bună și care sunt elementele ce o definesc?

Ascultam zilele trecute un podcast cu Nicu Covaci în care spunea că „arta trebuie să te miște, să-ți provoace o emoție, să te facă să sari”, și am fost întru totul de acord cu dânsul, pentru că nu există un set de reguli care să te ducă către rezultatul dorit de fiecare dată. O fotografie pe care ai făcut-o acum și a stârnit, e posibil, ca data viitoare, folosind aceleași elemente să fie cel mult banală.
 

În portofoliul tău putem descoperi o gamă largă de tipuri de fotografie, de la cea de concert, eveniment până la cea de portret. Care este cea mai apropiată de sufletul tău?

În ceea ce fac îmi place mult diversitatea pentru că mă face să fiu activ și să surprind cât mai multe, chiar să mă autodepășesc și să nu mă plictisesc, pentru că altfel aș intra într-o zonă de autoplagiere care ușor, ușor m-ar duce într-o zonă ușor frustrantă. În continuare, fotografia de (festival) concert îmi place mult, și care e chiar primul stil cu care am început.

Cum e să lucrezi cu artiști celebrii din România? Cum te-au ales și cum îți ții ego sub control când ai astfel de colaborări unice?

Aparent e mult mai fain decât aș fi crezut. Oamenii se pot deschide destul de ușor față de tine dacă ești sincer și ai o conduită profesională, iar acei „monștri” de neatins, aparent sunt foarte umani și faini. Am fost surprins plăcut să observ că oameni ca Smiley, Codin Maticiuc, Bromania, Florin Piersic Jr, sunt mult mai faini decât multe persoane pe care le-am întâlnit de-a lungul timpului. Datorită unor astfel de întâlniri nici nu-ți poți umfla egoul pentru că ar fi nefondat, și pe lângă asta, personal, când lucrez cu oamenii încerc să le ofer același nivel de respect, fie că e o somitate, fie că e un copil de 12 ani care urcă pentru prima dată pe o scenă.

Ai un proiect de suflet? Dacă da, care este acela? Ne poți povesti mai multe?

Pot spune că am două proiecte de suflet la care am luat parte cu drag, și anume turneul „Smiley_Omul” organizat de către HaHaHa Production și la Miami Bici, unde am fost fotograf de platou.

Ambele sunt pe același loc, dar voi spune pe scurt despre turneul Smiley Omul, și anume că a fost o experiență extrem de plăcută de la un capăt la celălalt, unde totul a fost făcut cu mult profesionalism, unde toți oamenii cu care am lucrat au fost foarte faini, neexistând momente în care să nu-mi fi dorit să fiu acolo. Atunci am înțeles de ce toți cei de acolo sunt și lucrează la nivel înalt.

Te implici în proiecte pro bono? Dacă da, ce tip de proiecte, cât timp oferi și care e motivația din spatele muncii tale pro bono?

Slavă Domnului că există și astfel de situații, pentru că acestea pot reprezenta de multe ori o provocare. Desigur, aici trebuie să și rezonez cu cauză și să existe un respect reciproc. Ca de exemplu, am fost cu drag de câteva ori la Padocul din Tomești cu Cristina Bejan (Young Creative) și am fotografiat cățeii și câinii de acolo pentru a le facilita drumul către adopție.
Un alt proiect care îmi place mult e Adam’s Nest (un band local foarte mișto format dintr-o mână de buni prieteni) pe care îi ajut ori de câte ori pot.

Pe lângă munca asiduă care crezi care este ingredientul de bază al succesului tău?

Prezența pe care o am în diferite medii sociale fie ele offline sau online (online pe care l-am lăsat puțin deoparte în ultima vreme) și faptul că îmi place să interacționez cu oamenii.

Câte ore investești săptămânal în a învăța lucruri noi pe domeniul tău?

Nu am stat niciodată să contorizez asta. Ori de câte ori lucrez și găsesc câte un material video tehnic sau podcast, îi dau drumu’ în fundal și îl ascult extrăgând de acolo diferite informații , sau când am timp și găsesc un articol mișto îl citesc și la fel extrag de acolo, ori, pur și simplu, uitându-mă pe social media sau la filme îmi iau inspirația de acolo, iar când am ocazia încerc să aplic.

Care sunt fotografii tăi preferați, pe care îi poți considera mentori?

Nu am avut un om de la care am învățat o bună parte din lucruri, ci mai mult am fost autodidact și m-am inspirat de la oameni. De fiecare dată când am avut ocazia am „furat” pe cât posibil de la cei de pe plan local, din țară, dar și internațional. Câteva nume care mi-au dat un declic și pe care mi le amintesc acum sunt: Eduard Aninaru (București, LA), Tudor Bolnavu (Ro, Iași), Karel Chladek (Canada, Montreal), The Kitcheners (Scoția), The Sartorialist (USA, Indiana).

Care este cea mai mare provocare în a fi propriul tău șef?

Când trebuie să strâng biroul director și să intru (intrăm) în ședință pentru a pune țara la cale. :))

Trei lucruri interesante despre OMUL Andrei Popa?

1. Am început să mă uit la wrestling prin 2005, iar acum, după 16 ani încă sunt la curent cu tot ce se întâmplă în wrestlingul mainstream.
2. Îmi place ciorba de perișoare extraordinar de mult. Pe cât de mult iubește tata răcitura, pe atât de mult iubesc eu ciorba de perișoare.
3. Am permis din martie 2013, nu am mașină, dar mulți dintre cunoscuți mă întreabă când dau de permis.

Care este cartea ta favorită?

How to be a 3% Man” și „Attached”. Sunt pe același loc.

Se spune că orice criză are și partea sa bună. Ce beneficii ți-a adus Covid atât din perspectivă personală dar și profesională?

Pe plan personal: am stat acasă, la Frumușelu, cu ai mei și am simțit-o ca pe vacanță foarte mișto. Vacanță pe care nu o mai avusesem de vreo 6 ani.

Pe plan profesional: mi s-a confirmat că ceea ce fac, o fac bine și nu trebuie să renunț la asta.

Unde te putem găsi? Facebook, site, Instagram etc.

Instagram: @the_phope
Facebook: „Popa Andrei” și „The Phope
Site: www.thephope.com (urmează să îl finalizez)

Hai să încheiem acest interviu cu un sfat pentru pasionații de fotografie sau cu o lecție de viață pe care ai învățat-o din rolul de fotograf.

Când eram în liceul, profa de mate ne tot zicea „Guys! Scrieți, nu gândiți!”, ceea ce mă intriga și mă făcea să spun că niște rotițe îi lipsesc profei, ca mai apoi, nu foarte mulți ani mai târziu să înțeleg și să aplic fix ceea ce ne zicea profa, și anume „Just Do It!!”.

În încheiere, vreau să mulțumesc și revistei MoodMag pentru colaborare și publicarea interviului în varianta printată, în numărul din octombrie 2021.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.