Trilogia Căpșunelor scriere creativa bianca ionel 2020

Trilogia Căpșunelor

A-nceput acum trei luni, o luptă neașteptată între-o lume a lui Covid și una a căpșunelor, un pic neastâmpărată. La început de bătălie, nimeni n-a prevestit ce urma să fie. Mai exact s-a înțeles ca fiind o isterie, una chiar fără sens. Pandemie, isterie, război sau ce o vrea lumea să fie, ca să ne prindem mai bine, hai să aruncăm o privire către locul în care urma să fie o nouă căpșunime.

Trilogia Căpșunelor – Actul 1

În lan mare de căpșuni ce aveau să înflorească peste încă 2 luni, sub pământ, zăcea cuminte o sămânță, cu un pic de minte, ce urma a învăța despre frici și viața sa. La început a fost ușor, să stai în cuibușor dar pe măsură ce timpul trecea, ia’ca frunza din pământ ieșea.

Azi o ploaie, mâine soare, ziua cald, noaptea răcoare uite așa sămânța noastră a început să înflorească. Frumușică, mititică cine se gândea c-o să ajungă capșunică, verde dar istețică.
Într-o dimineață, pe vremea când nu se gândea că poate ajunge pe o masă-n piață, a noastră mititică a descoperit că nu era chiar singurică și avea încă 2 surate, un pic îmbufnate. Curioasă așa din fire, a îndrăznit a le-ntreba ce urmează a se-ntâmpla peste o săptămână sau două când o să aibă o față nouă.

Căpșuna 2: – E Covid, draga mea, nu ne arde a ne plimba! Nici nu vrem să ne-înroșim că-ajungem chiar să murim!
Căpșuna 1: – Eii Covid, lasa-mă-n pace! Tu stai verde, dormi în pace, eu frumos am să roșesc pentru că abia aștept să ies!

După așa răspunsuri seci, te gândești la loc de veci dar cum n-avea unde fugi dup-o frunză se piti și a așteptat să vină o zi…

Trilogia Căpșunelor – Actul 2

Vrei nu vrei timpul trece și ușurel te faci cât zece. Iar o ploaie, uite soare ajungi rotunjoară chiar și-n izolare. Frunza mică s-a făcut, căpșunica a crescut lângă cele două surate din ce în ce mai agitate.
Căpșuna 1: – Eu ies prima, nu mai suport, vreau în apă să-not!
Căpșuna 2: – Da, te știu, încă din floare urlai că nu vrei izolare.
Căpșuna 1: – Libertatea pentru mine îmi dă sens, mi se cuvine!
Căpșuna 3: – Mă scuzați că îndrăznesc, dar ce e acela sens?
Căpșuna 2: – Să ieși la plimbare, când toți stau în izolare? Să te arunci în gol după al vieții amor? Să visezi la nesfârșit că n-ajungi…
Căpșuna 1: – Taci, să n-aud de cuțit! Sens (făcând o piruetă) e să ții la siluetă, să visezi a întâlni pe alesul inimii, să ai multe farfurii în care te poți oglindi și să fii cea mai curtată înainte de a..
Căpșuna 2: – A fi mâncată!
Căpșuna 1: – Nu mă mai întrerupe! Înainte de a fi de o lume întreagă adorată!
Căpșuna 3: – Să-nțeleg că sensul e să îți pierzi crezul pentru a fi iubită de o lume insipidă?

Și tăcerea s-a lăsat, așa cum era de așteptat, până când, fără suflare, au ieșit din izolare sau din lanul ăla mare.

Trilogia Căpșunelor – Actul 3

Ajunse pe-o farfurie a-nceput o isterie despre viață, despre moarte, despre cum să e fii în liberate, așa… peste noapte.
Capsuna 1: – Draga mea, ia și învață, despre tot ce înseamnă viață.

Nici n-am apucat a clipi că în gol se prăbuși. Și în trei s-a despicat, cum era de așteptat, în cuțitul ignorat.

Capșuna 2: – Am rămas noi două… Vezi, de ce era mai bine să fim verzi?
Căpșuna 3: – Eu cred că n-a anticipat drumul plin de pericole presărat.
Căpșuna 2: – Ce zici tu? Anticipare?! Nu vezi că-ntr-un final toată lumea moare? Cel mai bine, stai aici, te prefaci că… te cam strici și eviți o confruntare cu o lamă ascuțită sau o gură mult prea mare care vrea doar mâncare.
Căpșuna 3: – Dar eu vreau să trăiesc, să îi dau vieții un sens!
Căpșuna 2: – Sensul nostru e defect! Te naști, crești și mori… nedrept.
Căpșuna 3: – Și dacă găsești un echilibru să trăiești după un liber arbitru?
Căpșuna 2: – Draga mea, așa ceva nu există decât în mintea ta!

Și uite așa căpșuna a-nceput a se îndrepta să arunce o privire după cea ce a riscat totul pentru a fi de neuitat. S-a prins bine cu o parte de a vieții lamă rece și a îndrăznit să-ncerce un echilibru bizar pentru o căpșună trecută din lan la aprozar. A lăsat în urma ei, frica suratei, și nu s-a aruncat gol fără să-și ia un ajutor. Tăișul vieții fix în spate o împingea și în același timp o ținea în libertate. Avea în spate un trecut, avea în față un exemplu de cum ajungi când îți pierzi sensul și avea în suflet un prezent ce o ghida destul de înțelept.

Dacă stăm s-analizăm, asta-i lumea de o evităm, doar că acum în pandemie, avem un motiv în plus care să ne ție departe de ce visăm pentru că e mai simplu să ne vitimizăm sau în fața fricii să înghețăm.

Sfârșitul acesta n-are artificii, e doar încă o lecție din partea fricii, din partea unui orgoliu mult prea mare într-o lume care vrea 24 din 7 să nu mai fie mică doar ca să fie mare. O căpșună moare, evident din prea multă înfocare, un speră la iubire, la sens și nemurire iar una sfârșește în fața fricii, în a sa filozofie, chiar înainte să FIE.

Un război a fost mereu, și înainte de Covid, în căutarea propriului EU. Un război o să mai fie până când o să băgăm la scăfârlie că al nostru destin doar gândul nostru îl poate scrie. Poți să te arunci în gol, pentr-un ego de-amator, poți să fii mai precaut sau să rămâi în trecut. Indiferent ce alegi, nu uita să și TRĂIEȘTI, pentru tine, pentru viață, ca un OM, nu ca o paiață! Fii căpșună dar fii TU cu al tău liber arbitru!


Alătură-te și tu celor 4000 de abonați la blog

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Ultimele postari ale lui Bianca Ionel - Digital Marketing Iasi (vezi toate)

Lasă un răspuns