Tu cat aștepți până începi să trăiești bianca ionel blog

Tu cât aştepţi ca să începi să trăieşti?

Tu cât aştepţi ca să începi să trăieşti? Le oferim timp oamenilor din viaţa noastra în funcţie de ceea ce simţim pentru ei şi cu cât aşteptările noastre sunt mai lungi, cu atât şi rezulatul final sperăm să fie unul care să ne surprindă, plăcut. Nu întotdeauna e aşa cum ne dorim.

„Uneori aşteptarea ne maturizează, alteori ne omoară. V-aţi gândit vreodată că o aşteptare nu seamănă cu alte aşteptări? Aşteptările diferă între ele ca oamenii.” Octavian Paler

Tu cât aştepţi ca să începi să trăieşti?

Aşteptăm toată săptămana să vină weekendul, când am putea să ne bucurăm de o oră din zilele lucrătoare şi să o transformăm în weekend. Aşteptăm 9 luni vara sau anotimpul drag nouă, pentru că trăim cu impresia că doar atunci se pot întâmpla lucruri extraordinare. De ce nu ne transformăm noi viaţa în anotimpul preferat?

Aşteptăm şi o facem voit. Ne plângem de fiecare dată şi transformăm această aşteptare într-un sacrificiu. Da, ne sacrificăm timpul, clipe ce ar putea fi unice, ne sacrificăm viaţa într-un final, dar merită? Aşteptarea ne învaţă să avem răbdare, să credem în visele noastre, să credem că se vor realiza, cândva, la fel cu şi weekendul vine dupa 5 zile. Uităm faptul că weekendul vine, pentru că aşa e ciclul vieţii şi vine pentru toată lumea, nu doar pentru noi. Pentru ceea ce ne dorim noi, nu e suficient să aşteptăm, mai e nevoie să şi luptăm.

Aşteptăm. Oameni, sentimente, vise.

Oare cei din jurul nostru ştiu că uneori aşteptarea doare?

Aşteptăm să apară iubirea vieţii, aşteptăm să fim iubiţi, aşteptăm să fim luaţi în braţe, aşteptăm tot ce ne-ar face fericiţi.

Ce ar fi dacă am începe să ne trăim viaţa aşa cum este ea? Cu lipsurile ei, cu problemele cotidiene şi fără gândul că ceea ce aşteptăm va schimba lucrurile în mai bine? Ce ar fi dacă am ne-am lua singuri ceea ce avem nevoie şi nu am mai aştepta?


Alătură-te și tu celor 4000 de abonați la blog

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Ultimele postari ale lui Bianca Ionel - Digital Marketing Iasi (vezi toate)

3 thoughts on “Tu cât aştepţi ca să începi să trăieşti?”

  1. Pingback: Trăim sau ne facem că trăim? |

  2. Pingback: Trăim sau ne facem că trăim? | DISCERNE

  3. Pingback: Trăim sau ne facem că trăim? | Bianca Ionel - Acorduri din suflet

Lasă un răspuns