Vin la cina bianca ionel blogger iasi

Vin la cină

E a doua seară în care serversc vin la cină. Doar vin, cărți și gânduri prea libere ce dansează în jurul golului ce îmi umple sufletul. Dacă o țin așa, la final de săptămâna am să vă ofer rețeta de slăbit cu vin. Posibil să fie deja una care demontează toate miturile alcoolului ce îngrașă. Și medicul recomandă un pahar de vin pe zi! Care ar fi problema?

Sunt majoră, vaccinată și lipsită de inspirație. Cele mai ascunse gânduri le văd cum se oglindesc în pahar. Aș putea să scriu despre ele, dar ar trebui să-l beau pe tot, prea repede, prea pe fugă. Am obosit să alerg. Nici nu mai știu când am stat în loc ultima dată. Sau știu! În brațele tale… acolo totul sta în loc. Atât de clișeic, nu?
Toată lumea vorbește la fel despre iubire, dor și sentimentele aparent neînțelese. Avem același limbaj. Mă limitez în cuvinte și în incapacitatea de a accepta ce simt.

Vin la cină… și ieri și azi.

Cresc în mine cuvinte și stări pe care n-aș fi dorit vreodată să le simt. Totuși sunt conștientă de ele. Le ascund sau le dau formă prin tot felul de clișee. Cel mai simplu e să le las să mocnească în mine. Sunt un vulcan… uneori erup și îmi las cuvintele să curgă din mine. Alteori le lasă mă sufoce pentru că știu că mă vei salva din strângerea lor. Azi le las să curgă… într-un pahar gol.

Mă învârt precum vinul înainte de a fi savurat în pahar printre aceleași gânduri ce îmi macină sufletul. Mă dezbrac de rațional în fața lor și mă las purtată. Am un aer neînțeles de cei din jur. Chiar azi m-au definit a fi înfumurată. Ok, n-am cum să fiu altfel!
Sunt conștientă de autenticitatea sentimentelor mele și copleșită de incapacitatea de a le da formă. Îmi iau aerul de superioritate și mă bucur de ele printre lacrimi. Cum poate golul din suflet să mă făcă atât de plină de mine în ochii altora?!

Vin la cină… cu dor.

Îmi e dor și nu pot amâna momentul. Pentru el nu există mai târziu, mâine sau „lasă-mă că am treabă”. Ar fi prea simplu pentru toți. Noi lipsiți de vulnerabilitate și stări ce ne-ar arunca în brațele singurătății închipuite.
A văzut cineva dor fără singurătate? Nu. Sunt la pachet. Putem scrie o lege. O punem în obligațiile omului: să îi fie dor și să se simtă singur. Bine că nu-s prin parlament, că cine știe ce legi aș scoate și eu.

Un impozit pe dor ne-ar mai trebui, în rest, le avem pe toate. Ar ieși cineva în stradă să strige că vrem să ne fie dor fără să plătim pentru el? O taxă pe horă mai plătim că doar suntem petrecăreți așa ca nație, dar taxă pe dor?! Fugi de aici! Noi nu știm ce e ăla dor. Noi suntem de piatră.

Îți dai seama unde am ajuns? Am plecat de la un pahar de vin și dor și am ajuns la legi și impozite. Cam așa fugim de stările noastre ce ne răscolesc și ne fac plini de noi în ochii altora.

Ne scăldăm în problemele cotidiene cu speranța că vom uita ce ne macină cu adevărat. Câte dușuri reci ar trebui să facem pe zi? De câte ori ne-am mușcat buzele de dorință și ne-am înfuriat pe lipsa noastră de concentrare asupra a ceea ce aparent contează? Bani, case, taxe și impozite, like-uri pe Facebook și poze artistice.

La final de zi unde ți-e sufletul? În brizbrizurile de la mansardă, într-un apus aruncat pe Facebook, într-un puzzle cu piese lipsă, la kilometrii depărtare, într-un pahar de vin la cină, eventual sec…


Alătură-te și tu celor 4000 de abonați la blog

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Ultimele postari ale lui Bianca Ionel - Digital Marketing Iasi (vezi toate)

10 thoughts on “Vin la cină”

Lasă un răspuns