ziua de luni incepe cu rezultate bianca ionel

Ziua de luni începe cu rezultate

Ziua de luni începe cu rezultate

La începutul săptămânii fiecare dintre noi își face un plan pentru săptămâna ce va urma. De cele mai multe ori atingerea acelor puncte sau așteptări poate fi o reală provocare. Drept urmare finalul de săptămână ne găsește obosiți, deprimați și cu o dorință neînțeleasă de a trăi într-un continuu weekend. De ce?

  1. pentru că rezultatele au întârziat să apară,
  2. pentru că planurile noastre au fost date peste cap,
  3. pentru că nici 50% din ceea ce ne-am propus nu s-a realizat,
  4. și lista poate continua, nu?

Dacă am face un sondaj, am observa că alegem să ne punem cele mai multe lucruri de rezolvat lunea. Din această cauză rezolvăm doar o parte din ele, restul fiind amânate pe zilele următoare sau chiar pe săptămâna următoare.

Ce putem face pentru a avea rezultate?

Putem fi realiști! Putem avea rezultatele dorite chiar din prima zi a săptămânii până la ultima.

Noi cu stările noastre suntem rezultatul alegerilor noastre și trebuie să ne asumăm consecințele pentru tot ceea ce facem sau nu facem. Lipsa rezultatelor dorite este cu siguranță lipsa unei organizări corecte.

Dacă ai nevoie de un planner, îl găsești aici, în prima postare de tipul Ziua de luni.

Dacă ai nevoie de mai multă motivație, o găsești la tine, bine ascunsă și dornică să fie folosită.

Dacă ai nevoie de un model, pot să-ți împărtășesc din modul în care îmi gestionez eu task-urile pentru a obține rezultate din prima zi a săptămânii.

Ziua de luni e dură, e lungă și toată lumea vrea să facă cât mai multe.  Toată lumea vrea să recupereze tot ce nu a făcut vineri. Se uită totuși elementul de bază, și anume timpul! Ziua de luni tot 24 de ore are și nu putem face în acele 24 de ore cât în 32 sau poate chiar mai multe.

Cum ne organizăm ziua de luni?

Elementul cheie care se adaugă în fiecare zi de luni este graba sau viteza, pentru că toată lumea vrea ca tu să faci totul acum, aici și în secunda aceasta. Drept urmare, ai tendința de a nu fi atent 100% și munca ta poate să nu fie 100% corectă. Așadar, primul meu sfat pentru tine este să ai un ritm constant, de preferat același care îl ai tu în general și care dă rezultate maxime. În felul acesta vei evita erorile făcute din grabă și nu vei mai fi nevoit să refaci încă o dată un lucru.

Lunea se stă tot timpul peste program la serviciu. Nu îți fă planuri să ajungi în 10 locuri până în ora 18:00 pentru că nu vei reuși. Alege totuși să ajungi în acele locuri apropiate de locul tău de muncă sau în locurile în care nu ești presat de o oră de închidere. În cazul în care nu ai de ajuns nicăieri în oraș, ai grijă cu planurile tale pentru acasă. Și ele vor suferi modificări.

Eu obișnuiesc ca lunea să îmi pun un număr cât mai redus de task-uri și să aproximez eventualele decălari. Uneori am o a doua listă pentru situațiile în care programul este decalat. În felul acesta reușesc să am rezultate chiar din prima zi a săptămânii. Dacă îmi mai rămâne timp, uneori mă arunc și în task-urile pentru marți.

Pe principiul când ai rezultate de lunea, ai rezultate toată săptămâna, vă doresc o săptămână cât productivă, plină de rezultate bune și cu task-uri rezolvate la timp.

Dacă acest articol, Ziua de luni începe cu rezultate, ți-a fost de folos, nu uita să îi dai un share pe Facebook, Twitter sau prietenilor tăi!

Ultimele postari ale lui Bianca Ionel - Digital Marketing Iasi (vezi toate)

20 thoughts on “Ziua de luni începe cu rezultate”

  1. Nu pot sa ii plac planuri pe care sa le si respect. Aseara, eram hotarata ca astazi sa merg sa fac niste analize, dar vremea de afara m-a facut sa raman in casa si sa aman ptr cand vremea va fi putin mai blanda. Asta a fost un exemplu. Probabil la locul de munca as fi organizata, nu stiu, nici inainte nu eram fiindca mereu aparea cate o urgenta pentru care trebuia sa decalez toul.

  2. Eu nu am folosit niciodata un planner, dar mereu am avut o agenda in care mi-am prioritizat toate treburile. Este extensia mea, memoria mea externa.
    Oricum, din fire sunt foarte organizata si imi ating cu succes obiectivele impuse.

  3. Eu in niciun caz nu reusesc sa-mi fac planuri, nici macar pe termen scurt. Mereu se iveste cate o inspectie pe la scoala, o activitate extrascolara sau un proiect ce nu suporta amanare. Am renuntat de mult la programari, iau viata asa cum vine, fara sa-mi fac prea mari sperante de la viitor. Si asa ma bucur mai mult de micile realizari.

  4. Eu de obicei funcționez pe principiul ca săptămâna bună se cunoaște de luni, asa ca încerc sa fiu cât mai activa și sa ma organizez cât mai bine.

  5. Ziua de luni a fost groaznica pentru mine. Trebuia s-o operez pe cea mica si pentru ca era usor racita s-a amanat totul pentru … lunea care vine. Deci iar stau cu inima in gat si luni

Lasă un răspuns